Computerul finlandez de buzunar care vrea să cucerească lumea

de: Andrada Bonea
19 10. 2015

Computerele personale, potrivit antreprenorului Kristoffer Lawson, nu s-au schimbat prea mult în ultimii 20 de ani. Sunt în continuare niște cutii cu ecrane și tastaturi.

Dar Lawson crede că era cloudului merită un dispozitiv adaptat special pentru asta. Portabil, dar mai puternic decât un mobil, creat pentru a fi conectat la orice desktop și cu un sistem de operare care se conectează mai fluid la contactele tale. Solu, deși arată mai degrabă ca un suport pentru pahare, e un computer creat plecând întocmai de la această idee. Are un procesor puternic, baterie și conexiune WiFi. Poate fi folosit independent sau conectat la o tastatură și un display cu rezoluție 4K.

„Mă gândesc la asta de 15 ani, dar atunci tehnologia care ne-ar fi permis să avem un astfel de dispozitiv era prea complexă și scumpă, mai ales în ceea ce privește hardware-ul”, a explicat Lawson. El descrie Solu ca fiind „cel mai mic computer cu scop general creat vreodată”. Cu o latură de 10 centimetri și o grosime de 12 milimetri, este într-adevăr mic, mai degrabă comparabil cu un mobil decât cu un computer, dar cu un procesor demn de luat în seamă, potrivit The Guardian.

Dezvoltatorul Solu crede că cea mai mare problemă a computerelor actuale e felul în care folosesc internetul, ca parte a experienței pe care o oferă. „Avem mailuri, dar încă ne luptăm cu backupurile, spațiul de pe hard drive și descărcarea și instalarea aplicațiilor. Întregul internet nu e o parte naturală a computerului. Dacă pierzi resursele locale, o pățești”, a explicat el.

Cu Solu, hardware-ul este legat direct de un serviciu cloud pe care l-a construit echipa, cu centrele de stocare a datelor în Finlanda. Cloudul oferă utilizatorilor posibilitatea de a nu se rezuma la cei 32GB de memorie. Comparația evidentă ar fi cu competitorul Google Chromebook, dar Lawson susține că nu e altceva decât un instrument de navigare web, iar experiența desktop este foarte limitată. Solu, pe de altă parte, e creat pentru a lucra și offline. Toate schimbările făcute offline sunt sincronizate odată ce dispozitivul intră online.

De asemenea, interfața o sfidează pe cea clasică a Windows și OS X, unde conținutul este aranjat în funcție de tipurile de fișier sau locul de stocare. La Solu, avem de-a face cu ceva mult mai vizual, iar aplicațiile și documentele sunt prezentate sub forma unor bule conectate asemănător neuronilor. Nu există ferestre, bara de meniu sau iconițe.

Solu cere multe de la potențialii clienți. Aceștia ar trebui să cumpere un software, un hardware și o nouă modalitate de plată și interacțiune cu conținutul. Intefața cu care ne-am obișnuit de 30 de ani nu este poate la fel de intuitivă, dar ne-a devenit familiară. Lawson e foarte sigur pe conceptul său, și s-a raportat chiar la predicțiile lui Fred Wilson, care a spus că primele trei companii tech în 2020 vor fi Facebook, Google și încă ceva, dar nu Apple. Lawson crede că poate ocupa acel loc. Oricum, până atunci, dispozitivul a fost lansat pe Kickstarter la prețul de 349 de euro, incluzând un abonament de trei luni.